Voi vorbi, pentru început, despre marile provocări pe termen scurt, nerezolvate de administraţia ultimilor 12 ani, şi pe care noi, cei de la PD-L, ne propunem să le finalizăm: tratarea în regim de urgenţă a soluţionării problemelor legate de titlurile de proprietate, curăţenia oraşului, amenajarea şi extinderea spaţiilor verzi, reabilitarea iluminatului public stradal şi, nu în ultimul rând, înfiinţarea Poliţiei Comunitare.
Tot ca măsuri urgente ne propunem controlul legalităţii tuturor contractelor derulate în ultimii 12 ani, inventarierea patrimoniului şi verificarea legalităţii actelor de retrocedare efectuate de personalul Primăriei, instituirea unui control dur al cheltuielilor şi crearea unei transparenţe reale a activităţii acestei instituţii.
Termen de realizare: februarie 2009
Dintre proiectele pe termen mediu şi lung amintim:
1. Acordarea unor facilităţi reale (scutirea de impozite şi taxe pe terenuri şi clădiri pe o perioadă determinată, asigurarea utilităţilor etc) şi atragerea în mediul de afaceri local a cel puţin 10 investitori, respectiv crearea în următorii patru ani a cel puţin 1.500 de noi locuri de muncă, în special în domeniul producţiei. Acesta este doar începutul acestei acţiuni, ţinta noastră finală fiind stoparea migraţiei forţei de muncă, reîntregirea familiilor şi oferirea posibilităţii tuturor turnenilor de a avea şansa unui loc de muncă bine plătit şi de a trăi decent în oraşul lor.
Termen de realizare: iunie 2012
2. Atragerea banilor destinaţi investiţiilor din cei patru piloni principali: fonduri locale, fonduri judeţene, fonduri europene, fonduri guvernamentale şi utilizarea lor chibzuită pentru:
- extinderea reţelelor de canalizare şi de alimentare cu gaze;
- reabilitarea drumurilor principale şi secundare;
- modernizarea şi extinderea reţelelor de transport şi distribuţie cu apă rece şi căldură;
- reabilitarea termică a blocurilor, cea care va conduce la reducerea valorii facturilor din perioada de iarnă cu până la 40%, la crearea unui confort sporit pentru perioada de vară şi la refacerea faţadelor blocurilor;
- elaborarea unui proiect de integrare socială şi economică a comunităţii rrome;
- crearea de noi locuri de parcare;
Termenele de realizare pentru toate aceste proiecte vor ţine cont de situaţia reală a fondurilor existente, de gradul de îndatorare a Primăriei şi de situaţia tuturor contractelor aflate în derulare. Pe baza acestor termene de realizare va fi evaluată activitatea noastră, activitate pentru care ne vom asuma întreaga responsabilitate.
3. Ţinând cont că în perioada 2008 – 2012, România va beneficia de o mare parte a fondurilor structurale europene – operaţionale, sectoriale şi regionale – ne propunem să supunem spre dezbatere publică oportunitatea demarării unui proiect de emisiune de obligaţiuni menit să atragă fonduri suplimentare la bugetul local şi care să permită cofinanţarea unui număr mult mai mare de proiecte.
4. Deasemenea, vom propune Consiliului Judeţean Teleorman să cofinanţeze cu valoarea TVA-ului toate programele de investiţii pe care Consiliul Local Turnu Măgurele le va realiza în următorul mandat.
5. Acolo unde nu putem atrage fonduri şi unde situaţia o cere, propunem atragerea investitorilor în parteneriate public-privat cu condiţia stabilirii unei clauze care să asigure Consiliului Local un venit minim garantat.
6. Vrem să propunem viitorului Consiliu Local înfiinţarea la Turnu Măgurele a unui centru de consiliere şi a unui Ghişeu Unic destinat programelor de accesare a fondurilor europene pentru toate localităţile limitrofe.
7. Ne propunem să reabilităm şi să redăm circuitului de evenimente culturale Casa de Cultură şi cele mai importante monumente de cultură ale oraşului în vederea demarării unor proiecte culturale şi turistice comune cu partea bulgară.
8. Vom oferi tot suportul nostru pentru înfiinţarea a două farmacii, două cabinete medicale şi două cabinete veterinare în Măgurele, respectiv Odaia.
9. Majoritatea studenţilor turneni nu provin din familii cu o situaţie financiară strălucită, aşa că vom propune, pentru început, decontarea cheltuielilor de cazare pentru toţi studenţii bursieri căminişti.
10. Pentru că o comunitate care munceşte trebuie să şi sărbătorească, propunem demararea proiectului „Ziua Turnenilor”, eveniment pe care să-l sărbătorim de acum înainte, an de an, în weekend-ul cel mai apropiat de 15 Iunie, ziua Schimbării.
În Turnu Măgurele sunt multe persoane sau familii cu probleme deosebite. În plan personal îi voi ajuta, aşa cum am facut-o de multe ori şi până acum – de data aceasta într-un cadru organizat – Fundaţia „Schimbarea”. Pentru acesta fundaţie voi dona întregul venit obţinut de mine ca viitor primar. Alături de mine vor dona lunar 10% din veniturile obţinute în calitate de consilieri locali toţi colegii mei de la PD-L. Ne propunem, deasemenea, să atragem în sprijinirea acestei fundaţii orice altă persoană cu posibilităţi financiare şi cu suflet mare. Fundaţia „Schimbarea” va finanţa doar activităţi caritabile.
Avem multe alte proiecte pe agenda noastră despre care nu am amintit din cauza lipsei de spaţiu. Le puteţi găsi uşor accesând www.codreaprimar.ro sau blogul www.schimbarea.wordpress.com.
Vom vorbi pe larg, după 1 Iunie – în a doua parte a campaniei electorale – despre toate aceste proiecte.
Până atunci, însă, vă aştept la vot.
Votul vostru de încredere este primul pas în finalizarea tuturor proiectelor pe care noi, cei de la PD-L, ne-am propus să le realizăm pentru comunitatea din Turnu Măgurele.
Ion Codrea,
candidatul PD-L la primăria Turnu Măgurele
Sa votam cu domnii Nae Mohanu, cu Liviu Dragnea, cu toti oamenii de bine.
HAI PSD!
halal oameni de bine
ptr.gigione….sunteti niste prosti care v-ati obisnuit sa furati.voi nu puteti fi oameni de bine pentru ca reprezentati partea rea a tarii.nu sunteti in stare de nimic bun, doar raul se apropie de voi.TRAIASCA PNL ( care v-au dat bani mai multi la pensiile parintilor) si PD-L
JOSSSSSS PSD
SCUZE…..MESAJUL ERA PTR PROSTUL ALA DE ANTI